Un om cu o chitara

Mă pregătesc sa fac un lucru oribil… Un lucru care va rani multe persoane… Asa cum un artist de circ intodeana insala audienţă, prin traitile suprarealiste asa si eu mă pregătesc sa fac acelaşi lucru … Voi pleca… Ştiu si când ştiu si unde… Voi pleca doar eu si Toto. Pe Silviu îl voi da spre adoptie… Mi se rupe inima… Nu pot… Nu mai pot sta aici… Locul acesta nu mă lasa sa îmi ideplinesc menirea… Nu e pentru mine… Totuşi ea mă tine aici.. O iubesc si nu vreau sa o pierd… Dar MENIREA e mai importantă decât orice… Eu tu ea ei…. Am o responsabilitate fata de voi… O voi îndeplini indiferent câte cadavre voi lăsa in spate … Acum13 ani am făcut o promisiune… Si sunt pe cale sa o realizez. Îmi va fi greu dar pentru voi îmi voi da si fiecare farama de suflet, pentru respectarea promisiunii făcute. Voi muri… Dar voi renaşte. Atunci ne vom revedea. Pana atunci nu voi mai scrie. O sa dureze dar încă nu sitii cât. Poate o luna, un an, poate 10. Midnight mike logging out. Midnight Mike soon to come…

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Just another lonely, lonely night…

M-am asezat in fata tastaturii si, cu lacrimi in ochi, incerc sa-mi dau seama cum sa-mi inec atata suferinta in scris. Nu mai pot respira, nu mai pot vedea, fiecare lacrima care aluneca pe obrazul meu este o picatura din dagostea enorma pe care ti-o port. Incerc sa scap de ele, dar nu pot. Inima imi este rapusa de spini si cutite, iti apartine, incearca sa gaseasca un loc de iesire catre tine. Sufletul meu nu este aici,este acolo oriunde pasesti tu, pentru ca, asa cum am zis, odata, ti l-am daruit. Ochii mei, sunt doar o unelta spre a-mi imagina ochii tai, cristalini, ochii aceia care imi aduceau bucuriile, imi alinau suferintele, imi faceau trupul sa tremure, inima sa-mi pulseze iar sufletul mi-l gaseai in ceruri. Nu imi mai pot permite sa ma uit la cer, pentru ca nu demult eram fericiti, iar acest cer ne veghea si ne apara… A fost un mare martor tacut al dragostei .Stiu ca este acolo sus,dar nu il pot privi… Il pot doar ruga sa faca un nor, pe care sa te urci si sa vii langa mine, sa iti mai pot auzi macar odata bataile inimii, sa-ti mangai piele catifelata si sa-ti mai ating buzele fine ca o petala de trandafir rosu…  Vrau sa-ti mai aud din nou vocea si sa iti soptesc in ureche ,,Te iubesc”….Speranta ma ghideaza, ma face sa trec peste ziua aia blestemata cand am gresit iar tu ai plecat…..sper ca tot aceeasi speranta sa ma poata ajuta sa trec si peste noaptea aceasta lunga care urmeaza. Mana mea scrie dupa dictarea creierului, dar ochii nu mai vad, sunt plini de lacrimi, iar inima mai are un pic si inceteaza sa bata. Visez ca voi retrai acele clipe minunate,ca te voi avea in bratele mele,ca ma vei strange tare la pieptul tau… O singura data in viata gasesti dragostea adevarata si asta daca ai noroc, eu am gasit-o. Intr-o zi, o picatura de ploaie sau un fulg iti va atinge obrazul sau buzele. Nu il alunga, pentru ca acela sunt eu, atingandu-te, dorindu-te si soptindu-ti cat de mult ,,Te iubesc”. Poate o data imi vei auzi glasul prin soaptele pe care ti le trimit prin intermediul vantuluiu si al tuturor lucrurilor vii ce te inconjoara!
Trezindu-ma din umbra noptii,am vazut in raza soarelui imaginea ta si as vrea sa imprim cu litere de aur in inima ta cuvintele mele: ,,TE IUBESC”

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Without a sense…

Uneori cuvintele, fie ele astrenute in nuante vii de albastru pe hartii sau rostite cu glas suav sau grav se sting ca lumanarile in bataile vantului nelinistit de toamna tarzie sau esueaza ca barcile in larg pe timp de furtuna, cand isi doresc sa reflecte bataile inimii sau trairile ce macina sufletul. Totusi voi incerca sa -i dau cuvantului, pentru cateva clipe misiunea de a se oglindi cu ceea ce sufletul simte.
Stau, si pescuiesc zambete, din agitata mare a iubirii. Dar tot ceea ce aud sunt doar triste cantece din cauza despartirii, cantece, care fara sa vreau ma fac sa plang, cantece care ma poarta prin labirintul de un obscur infinit al amintirilor.

Aceeasi seara…raman pierdut in umbra. Cu un simplu gest credeam ca pot muta stelele, cand tot ce am vazut in fata mea au fost doar zarile ce te indepartau de mine cu fiecare minut, te faceau tot mai indiferenta in orice secunda. Priveai neatenta in marea lumina a eternului gandindu-te la propria fiinta mult prea iubita. Eu eram afara,singur si ratacit, visand ca sunt iubit si incercand sa-mi gasesc echilibrul singur… Dar cred ca am fost proiectat gresit. Ma urmareste potrivirea lucrurilor.Tot ce nici macar nu gandesc ma surprinde prin exactitate si precizie. Vreau sa nu propun nimic vietii, sa ma surprinda mereu, lasandu-ma masca in fata propriului “eu” si a propriilor fapte. M-a lasat si pana acum. De doua ori. Prima data m-a plasat in mijlocul fericirii care nu gandeste nimic rau,aa doua oara mi-a oferit spectacolul propriei catapultari din fericire. Caderea parea sa nu se mai termine, am ramas suspendat undeva printr-un copac al indiferentei, intr-o stare monotona si totusi deloc ciudata pentru mine.

Cu relatia noastra cum a ramas?…aaa da!…s-a terminat…totul e gol…ploua…opera dramatica cu final tragic…

Dar ce se intampla dupa ce am tras cortine? Cand luminile se sting si ramane doar singuratatea?Realitate.

Dar cu noi ce se va intampla? Doi straini. Am preferat sa ingropam totul. Ne stapaneste un orgoliu nebun ce preia controlul. Mandria. Am ajuns sa purtam un razboi de priviri. Suntem fideli unui scenariu, care nici macar nu se potriveste cu actorii investiti cu responsabilitatea de ai da o logica. Doare pe zi ce trece tot mai mult…nu mai pot…

Tot ce parea atat de puternic a inceput sa atrne de un fir de ata…

Si credeai ca sunt doar filisofii. Nu vroiau, sau nu vor sa sune asa. Nu vroiau sa te plictiseasca, ci sa te trezeasca la realitate. Vroiam si intelegere si sprijin. Si nu prin cuvintele “fa cum vrei” sau “nu stiu” rezolvi problema. Niciodata…

Vorba din popor era “iubeste-ma asa cum sunt”, dar eu nu stiam cum sa te iubesc… Vroiam sa ne fie bine.Si tu voiai la fel…

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Acum tind sa intreb lucriri fara folos, acum sunt intors pe dos intr-o lume fara noima. Vars lacrimi mult prea albastre, culoare ce curge din adancul sufletului meu decolorat.

E bizar modul in care te am in gand, cand mintea imi e invadata de vis. Nici nu mai stiu ce scriu. Mana mea scrie dupa dictarea creierului. Tocesc varful suferintei, imprastiind hartiei nimic mai mult decat ramasite, fragmente de dorinta. Nimic nu mai are noima.E doar o forma in care tacit te blestem la fericire.

Timpul, in imensitatea lui, va avea puterea de a sterge iluzii… vor fi prafuite cand voi privi din nou spre trecut, dar durerea mea va ramane aceeasi, poate, aceea ca nu pot fi iubit de cineva…
 

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Walking by myself on an empty road…

Intodeauna am mers singur. Sunt ca un drifter de care toata lumea se fereste ca sa nu fie loviti. Sunt ca antimateria, de care materia se fereste pentru a nu se neutraliza… Sunt singur… Din nou. Odata imi gasisem un partener de drum. Era perfect. Intruchiparea viselor mele. Din acest motiv am pornit dupa un scurt popas din nou alaturi de el. Imi gasisem destinatia. Mergeam in fata lui ca sa am grija sa nu intalneasca vreun obstacol. Sa il protejez… Fara el raman de izbeliste… Dar l-am impins in santul de pe margine… Nu stiu de ce. Dar doare… Acum merg din nou singur pe acel drum gol, ratacind fara o destinatie. Nu stiu unde voi ajunge si nici de ce… Simt nevoia sa imi caut compagnon-ul de drum ca sa ma agat cu ultimele puteri de destinatia lui. Sa mergem impreuna. Sa fim un intreg… Ca Tango si Cash, ca Harley Davidson si Marlboro Man, ca Bonnie si Clyde. Sa ne completam unul pe altul sa facem un intreg. Doare… Doare…. Doare.

Uneori imi doresc sa nu il fi intalnit deloc ca sa nu sufar acum. Dar inca sper ca daca ma intorc si il caut il voi gasi. De ce mi se intampla mereu asa? De ce drumul nu ma lasa sa imi impart distanta cu cineva, de ce e drumul atat de lung si dureros? Eu nu l-am ales. El m-a ales pe mine. Deci trebui sa il parcurg…Dar vreau compagnon-ul inapoi… Nu mai pot merge singur. Te vreau inapoi. Stiu ca am facut prost tot ce am facut, stiu cat am gresit, stiu ca gresesc. Dar vino inapoi si ajuta-ma sa ajungem la destinatie. Cu tine alaturi drumul nu mai pare asa lung. Pare prea scurt. Imi doresc sa nu se termine vreodata sa il parcurgem la nesfarsit impreuna sub un cer cu stele mii, si luna care sa ne lumineze calea si sa vegheze asupra noastra… Doar noi doi si un cer instelat si senin. De ce in viata noastra tre sa fie atatia nori. Daca imi vei sta alaturi promit ca alung norii si chem luna si soarele inapoi… Ii aduc cu forta de va fi nevoie. Doar sa stiu ca ma pot sprijini pe tine cand mi-e greu, sau iti sunt alaturi cand te ranesti si plangi. Sa iti pot sta la picioare cand nu mai poti calca si sa stiu ca imi vei fi alaturi cand vantul ma va dobora.

Posted in Uncategorized | Leave a comment